"Parcă suna totul prea dramatic. Până la urmă am avut în teren 11 jucători de valoarea, nu este un rezultat surpriză. Ne făceam probleme, dar am avut încredere că va ieși bine. Mâine avem testarea jucătorilor și e logic să o facem acum. O să vedem dacă nu cumva mai avem vreun caz, să nu periclităm starea de sănătatea a celorlalți. Suntem în valul 4, iar situația din România este cumplită la această oră!
Oricine vine, trebuie să vadă în ce condiții se lucrează la noi. Fiecare jucător stă în camera lui, bucătăria nu mai funcționează, avem catering, iar peste tot purtăm masca. Eu azi am scos masca doar la interviu. Ne temem! Nu pentru băieți, ei își revin repede și nu prea au simptome, dar avem colaboratori în vârstă. Și eu merg spre 60 de ani. Dacă mâine cade vreun jucător la teste, trebuie să amânăm meciul cu Farul. Dacă voiam să amânăm meciul cu Farul, îi spuneam lui Radunovic să ia al patrulea cartonaș galben și rămâneam cu 12 jucători în lot. Dar n-ar fi corect! Noi ne-am luat toate măsurile de protecție! Am stat în hotel în camere single, am stat în cantonament în camere single.
Gigi a spus că nu se vaccinează el, dar nu poate să oblige un jucător să nu se vaccineze. Eu consider că este mai periculos un om vaccinat, netestat, decât un om nevaccinat, testat negativ. De ce scoatem testele pentru oamenii nevaccinați? Eu nu mă vaccinez din alte rațiuni, nu m-am vaccinat niciodată în viața mea. Nu-mi place să-mi bag altă substanță în corp, dar asta e problema mea! Eu sunt de acord cu vaccinul, fiecare poate să facă ce vrea. Trebuie să ne testăm cu toții!", a spus MM Stoica, după victoria cu CS Mioveni.
Meciul Farul - FCSB ar trebui să se dispute pe 24 octombrie, la Constanța.
FCSB, victorie la scor
Partida a început cu o fază controversată din minutul 9, când roș-albaștrii au cerut penalty. A urmat apoi o ocazie uriașă a lui Ianis Stoica, singur cu portarul. Prima șansă a Mioveniului a apărut în minutul 14, iar apoi a fost urmată de ocazia fostului jucător de la FCSB, Buziuc. FCSB s-a instalat apoi la conducerea jocului și a mai ratat două șanse. Însă cea mai mare oportunitate din prima repriză a fost în minutul 34, când Olaru și Ianis Stoica nu au reușit să împingă mingea în poartă dintr-un metru.
Momentul în care s-a rupt meciul a fost în prelungirile primei reprize, când Buziuc a văzut al doilea galben și a fost eliminat. În partea secundă, argeșenii aproape că nu au mai contat în ofensivă.
Tănase a tras în brațele portarului, iar apoi Keșeru a nimerit bara în minutul 54. Faza a continuat, iar după câteva secunde, FCSB a primit un penalty controversat și Tănase l-a transformat.
O nouă ocazie uriașă a roș-albaștrilor a fost în minutul 60, prin același Ianis Stoica. Dumiter a făcut 2-0 în minutul 65, iar Keșeru a înscris și el în minutul 69, cu un șut superb, în vinclu. Pe final, FCSB a mai avut două șanse, prin Olaru și Dumiter, care nu a reușit să înscrie singur cu portarul. FCSB - CS Mioveni s-a terminat 3-0, scrie Digisport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”