Ferland Mendy, fundaşul lui Real Madrid, aproape să rămână fără un picior
Autor: Florin Răvdan pe 22 feb, 23:43 | Fotbal

Real Madrid joacă cu Atalanta în optimile UCL

Ferland Mendy, fundaşul stânga al lui Real Madrid, şi-a adus aminte despre un episod trist al carierei sale, când era aproape să îşi piardă un picior. 

„Am trecut prin momente grele, dar am reușit să trec peste. Am petrecut 7 ani la PSG, pornind de la grupa de juniori U-11, dar m-am accidentat exact înainte să intru în academie. Am avut artrită la șold, apoi am suferit și o infecție. Am fost nevoit să mă operez și am petrecut mult timp în spital. Am purtat ghips vreo 2-3 luni.

Când m-am operat, doctorul a venit la mine și mi-a spus că s-a încheiat cariera mea de fotbalist. Mi-a vorbit chiar și despre amputare. Am stat în scaun cu rotile multă vreme, apoi am folosit cârje. Într-un final am învățat să merg din nou de unul singur.

Când m-am dat jos din scaunul cu rotile prima oară, am căzut direct. Nu aveam forță în picioare pentru că nu le mai folosisem de multă vreme. În ciuda situației dificile, nu am renunțat vreo clipă la gândul că voi juca fotbal din nou. Le spuneam tuturor că mă voi întoarce pe teren.

Mulți au crezut că va fi imposibil, dar am învățat să merg din nou. Apoi am jucat fotbal cu durere la șold timp de un an și jumătate. Totuși, am fost numit cel mai bun fundaș stânga doi ani la rând. Deci cred că m-am descurcat bine”, a spus Ferland Mendy, înainte de meciul cu Atalanta din UCL, conform Prosport

Te-ar putea interesa și ....
Fotbal Vezi toate articolele
Crossuri parteneri