Aflat la cea de-a IV-a ediție, „cel mai romantic festival de film” a primit aplauze la scenă deschisă din partea a sute de spectatori. Prima zi a festivalului B.LOVED a adus în fața iubitorilor de filme de dragoste, două filme de colecție, proiectate în Cetatea Neamțului.
Tinerii, prezenți peste așteptări
Prima ecranizare din cadrul festivalului, filmul cult „Vacanță la Roma”, s-a bucurat de o prezență masivă în rândul adolescenților. Povestea clasică de dragoste dintre Audrey Hepburn și Gregory Peck – legende ale cinematografiei – a fost aplaudată minute în șir de spectatori.
De la mic la mare, iubitorii de filme de dragoste nu s-au dezlipit de pe scaune nici la al doilea film de Oscar prezentat în cadrul B.LOVED – pelicula „Sabrina”, cu Harrison Ford și Julia Ormond.
„Folk Frate!” a ridicat în picioare publicul
Mult după lăsarea întunericului, spectatorii B.LOVED au cântat și au dansat sub porțile medievale ale Cetății Neamțului, împreună cu prietenii din trupa „Folk Frate!” Cei patru tineri artiști, cu o prezență muzicală autohtonă de peste 15 ani, s-au ridicat la nivelul concertelor de până acum și au încălzit inimile folkiștilor veniți din toată țara.
Pe lângă filme și muzică, publicul a fost fascinat de art performances oferite de Mariana Pachis (sand art) și Mihai Pânzaru PIM (demonstrații de caricatură).
Intrarea e liberă la B.LOVED 2021
De la prima ediție din 2017, B.LOVED aduce proiecții de filme de dragoste, dar și recitaluri de muzică folk, concursuri și ateliere legate de cinematografie.
Prin găzduirea festivalului, orașul Târgu Neamț devine cel mai nou membru al unei triade a orașelor gazdă a festivalurilor internaționale dedicate filmului de dragoste, alături de Festivalul de la Mons (Belgia) și Festivalul de la Varna (Bulgaria), ambele având o tradiție de peste 25 de ani și reprezentând un brand recunoscut pentru orașele respective.
Festivalul este organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Pro Familia, având ca parteneri principali ai evenimentului Primăria Orașului Târgu Neamț, Consiliul Local al Orașului și Complexul Muzeal Național Neamț, cu susținerea Domeniilor Urlați, Grupului Norofert, Apei alcaline “Aur’a” și Editurii Litera.
Programul festivalului
11 septembrie 2021
17.00 – Film artistic - Mamma Mia! O luăm de la capăt (2018), cu Meryl Streep, Colin Firth, Pierce Brosnan
19.00 – Workshop-uri educative și concursuri
19.30 – Concert susținut de Alina Manole Trio
20.15 – Film artistic - Bridget Jones însărcinată (2016), cu Renee Zellweger, Colin Firth
12 septembrie 2021
17.00 – Film artistic - Vacanța (2006), cu Cameron Diaz, Kate Winslet, Jude Law
19.20 – Workshop-uri educative și concursuri
19.40 – Concert susținut de Vanghele Gogu, Emeric Imre, Magda Pușkaș, Rareș Suciu, Andrei Păunescu
20.30 – 22.00 - Film artistic - Șnitele înaripate (2021), cu Mihai Mălaimare, Lavinia Șandru, Valentin Popescu, Ana Maria Pâslaru, Nicodim Ungureanu, Mihai Dinvale.
Performance art: În fiecare zi a festivalului, caricaturistul Mihai Pânzaru PIM va realiza portrete caricaturizate spectatorilor, iar toate concertele vor fi ilustrate live de artistul plastic Mariana Pachis prin tehnică sand art.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!