O fetiță în vârstă de 12 ani, instituționalizată într-un centru de plasament din Brașov, susține că a fost violată, precizează ASUM.
”Amenințată și violată! Aceste aspecte au fost confirmate și de către aparținătorii fetiței! Se pare că evenimentul a avut loc la începutul anului. Copilul a declarat acest fapt și cadrelor medicale, care au făcut această mențiune pe o fișă întocmită de serviciul UPU Brașov cu ocazia prezentării acesteia la un control. Acest eveniment a fost adus la cunoștința conducerii Protecției Copilului Brașov”, se arată într-un articol publicat online.
Poliția Brașov s-a autosesizat
Poliția Brașov face precizări după apraiția articolului în mediul online, iar o instituție ce are ca obiect de activitate intervenția specializată și acordarea de asistență și protecție copilului aflat în dificultate și familiei acestuia, nu ar fi adus la cunoștință instituțiilor abilitate a desfășura activități de cercetare penală.
”Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:
La data de 05.06.2020, la nivelul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “viol”, ca urmare a sesizării transmisă de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov. Dosarul penal este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă. Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 81, 85 și 87 Codul de Procedură Penală, doar partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente au dreptul de a fi informate, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea lor expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informații să le fie comunicate. De asemenea, în aceeași ordine de idei, activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală special este condusă și controlată, în mod nemijlocit, de procuror, procedura în cursul urmării penale fiind nepublică, potrivit art. 285 din Codul de Procedură Penală”, precizează IPJ Brașov într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică