Firea: ”NU MAI CANDIDEZ la Primărie!” Breaking news-ul serii
Autor: Rodica Mitu pe 07 iul, 21:26 | Personalități politice

Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut, marți seară, o declarație extrem de importantă.

Gabriela Firea a spus că nu mai candidează pentru al doilea mandat dacă cei care ar putea-o concura pe partea de centru-stânga, respectiv Robert Negoiță sau Victor Ponta, s-ar situa peste ea în sondaje.

„Eu, în această seară, în fața dumneavoastră, anunț că nu mai candidez la Primăria Capitalei, dacă pe flancul de centru și centru-stânga, au un procentaj mult mai mare decât mine. Dar, din toate studiile pe care noi le avem până în acest moment, realizate cu toate casele de sondare a opiniei publice, eu și președintele Klaus Iohannis, de patru ani, suntem pe rând, ori numărul 1, ori numărul 2, în încrederea populației, deci în încrederea românilor. Nu avea ce să se schimbe în ultima săptămână”, a spus Gabriela Firea la Antena 3. 

Imediat a intervenit Mihai Gâdea. „Stați puțin, e breaking news! Ceea ce a anunțat doamna Firea este, de departe, breaking news-ul acestei zile! Gabriela Firea anunță următorul lucru în condițiile în care se speculează că Victor Ponta, fostul prim-ministru, va candida cu susținerea domnului Negoiță.”

„Nu mă țin de scaun, nu m-am născut primar”, a adăugat Gabriela Firea. „Mi-am încheiat onorant un mandat de senator și am acoperit un mandat de primar general zic eu cu onoare. (...) Viața nu se termină cu funcția de primar al Capitalei (...) Nu este niciun fel de amenințare, șantaj politic și nici nu vreau să se speculeze că Gabriela Firea este supărată pe PSD. Eu sunt om de echipă. Dacă echipa noastră găsește un candidat mai bun, îi strâng mâna, îi fac și campanie și îi și spun tot ce are nevoie”, a mai zis Firea.

Te-ar putea interesa și ....
Personalități politice Vezi toate articolele
Crossuri parteneri