Fiul unei grefiere de la Judecătoria Bârlad, Vaslui, a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Judecătorii Tribunalului Vaslui au stabilit că Ștefan Eduard Ciocoiu a tras cu pistolul într-un rival, scrie Vremea Nouă.
Decizia din 9 septembrie a magistraților în cazul fiului grefierei nu este una definitivă. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Iași.
VEZI ȘI: Iustin Covei, fiul unui judecător craiovean, condamnat la 7 ani închisoare
Ce acuzații i se aduc bărbatului
Fiul grefierei fost implicat într-un scandal în trafic, pe 29 noiembrie 2019. Atunci acesta ar fi deschis focul cu un pistol cu glonț în mașina în care se aflau două persoane. Incidentul s-a produs în Bârlad.
Oamenii legii au susținut și au probat, că individul a tras 3 gloanțe în autoturismul în care se afla un membru al clanului Modoranu, din Bârlad. Urmele gloanțelor s-au găsit în caroseria mașinii. Victimele au depus o plângere la poliție. Încă din seara de 29 noiembrie, polițiștii au mers să-l caute pe atacator, însă acesta nu era acasă, familia precizând că este plecat. Au avut loc perchezitii domiciliare la domiciliul lui Eduard Ciocoiu, a părinților săi si a unor rude, însă pistolul cu care s-a tras nu a fost de găsit. Suspectul a fost depistat abia după patru zile.
Acum, Ștefan Eduard Ciocoiu a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. Fiul grefierei a fost obligat de magistrați să achite și despăgubiri în valoare de 25.000 de lei celor care se aflau în mașina respectivă. Individul nu își recunoaște vina și spune că totul este o înscenare.
„Fac un apel către cei care fac aceste jocuri murdare și vor să-mi însceneze aceste fapte pe care nu le-am comis, pentru că în acest sens voi face mai multe dezvăluiri”, a spus acesta atunci când a fost reținut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD