”Ar fi frumos să mă lăsați să răspund la o întrebare până la capăt și apoi să puneți o altă întrebare. Dacă se poate. Dacă nu, putem să discutăm și altfel” a spus premierul Florin Cîțu, în fața avalanșei de întrebări a jurnaliștilor despre bugetul pe anul 2021.
Premierul Florin Cîțu a răspuns la o serie de întrebări ale jurnaliștilor în urmă cu puțin timp, moment în care, în fața întrebărilor de revenire, a cerut să-și ducă ideile până la capăt. Reacția lui Florin Cîțu nu a fost una nervoasă, ci una de taxare, mai degrabă, aflându-se în fața presiuniii explicațiilor, din funcția de premier al al României.
Premierul a fost întrebat dacă se lucrează la proiectul de modificare a Legii salarizării. A răspuns: ”Modificarea Legii salarizării are un obiectiv mult mai mare decât sporurile. Legea salarizării trebuie să reflecte legătura directă și transparentă între performanță și venit, ceea ce nu vedem astăzi. Ăsta este obiectivul de la care pornim. Cum vor fi aceste sporuri și destinația lor vom vedea după ce vom vedea Legea salarizării”. Florin Cîțu a completat că se lucrează la proiect la Ministerul Muncii: ”După ce vom avea o variantă de la Ministerul Muncii, bineînțeles că va fi adusă în coaliție și experții din coaliție vor da dimensiunea finală”. Despre o OUG pe această temă, a afirmat că va fi un proiect de lege care va trece prin Parlament, termenul fiind până în vară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!