Formula 1 revine, într-un „fel de biosferă”. Toate detaliile aici
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Formula 1 plănuiește revenirea la curse în iulie, iar competitorii vor avea parte de măsuri speciale pentru siguranța tuturor.

Formula 1 plănuiește revenirea la curse în iulie, iar competitorii vor avea parte de măsuri speciale pentru siguranța tuturor, conform BBC.

Directorul Ross Brawn a spus că F1 lucrează la „un fel de biosferă" în care echipajele și șoferii ar opera în timpul curselor, fără spectatori. F1 ar începe campionatul cu curse consecutive pe Red Bull Ring în Austria, pe 5 și 12 iulie 2020.

„Încercăm să trecem peste toate cerințele pentru a ne asigura că operăm într-un mediu sigur", a spus Brawn. Directorul a explicat că redeschiderea sezonului care a fost oprit de coronavirus a fost „o provocare logistică masivă", însă „totul va fi făcut ca la carte, nu vor exista riscuri și totul va fi făcut într-un mod corect".

Curse fără fani

„Din păcate, lucrurile se vor desfășura fără fani, ceea ce este un mare păcat, însă încă considerăm că putem să arătăm cursa tuturor fanilor care ne urmăresc la televizor sau prin alte mijloace. Este important pentru noi să încercăm să repornim sezonul. Sunt multe motive pentru acest lucru", a adăugat Ross Brawn.

„Unul dintre motive este bucuria fanilor, care au fost supărați din cauza amânărilor. Avem un sezon entuziasmant înaintea noastră", a mai transmis directorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel