Trei persoane au fost ucise joi dimineaţă cu cuţitul într-o biserică din Nisa, într-un atac considerat ca terorist de autorităţile franceze.
La scurt timp după aceea, fostul prim-ministrul al Malaeziei, ţară cu majoritate musulmană, a postat pe blogul său şi pe contul de Twitter afirmaţii incendiare.
'În decursul istoriei lor, francezii au ucis milioane de oameni. Mulţi erau musulmani. Musulmanii au dreptul să fie furioşi şi să ucidă milioane de francezi pentru masacrele din trecut', a scris Mahathir Mohamad, acum în vârstă de 95 de ani, un lider respectat în lumea musulmană.
Twitter menţinuse o vreme acest mesaj, invocând 'un interes pentru public', dar însoţindu-l de un avertisment.
Referindu-se la decapitarea la 16 octombrie a profesorului francez care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed, Mahathir a afirmat că nu aprobă atentatul, dar că libertatea de exprimare nu include 'insultele la adresa altuia'.
Macron descris ca fiind 'foarte primitiv'
El l-a descris pe preşedintele francez Emmanuel Macron ca fiind 'foarte primitiv'.
'Francezii ar trebui să-i înveţe pe cetăţenii lor respectul faţă de sentimentele altuia. De vreme ce sunt acuzaţi toţi musulmanii şi religia musulmană pentru ceea ce a făcut o persoană furioasă, musulmanii au dreptul să-i pedepsească pe francezi. Boicotul nu poate compensa faptele rele comise de francezi în toţi aceşti ani', a mai spus el.
Secretarul de stat francez pentru digitalizare, Cédric O, a cerut platformei americane să suspende contul lui Mahathir şi să retragă mesajul ce afirma că 'musulmani au dreptul să ucidă milioane de francezi'.
'Twitter nu ar trebui să se facă complice la un apel la crimă', a scris el pe contul personal, precizând că a discutat cu directorul general al Twitter din Franţa.
În cele din urmă, tweet-ul în cauză a fost retras, dar celelalte postări ale lui Mahathir Mohamad pot fi în continuare citite.
Mahathir nu a făcut nicio referire la atacul de la Nisa, comis, potrivit unei surse apropiate anchetei, de o persoană care a strigat 'Allah Akbar'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică