Potrivit deciziei instanţei, Radu Mustăţea trebuie să achite Societăţii de Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, prin lichidator judiciar KPMG RESTRUCTURING SPRL, suma de 914.378 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului. În acelaşi dosar, soţia acestuia, Roxana Mustăţea, a fost condamnată la 3 ani închisoare cu suspendare pentru spălare de bani în formă continuată. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Radu Mustăţea mai are o condamnare la activ, de doi ani şi jumătate închisoare, primită în dosarul ASF-Carpatica, în care a fost condamnat şi omul de afaceri Ilie Carabulea. Radu Mustăţea şi Roxana Mustăţea au fost trimişi în judecată în noiembrie 2017, fiind acuzaţi că ar fi încasat, în baza unei poliţe de asigurare a locuinţei, daune de peste 900.000 de lei pentru un incident fictiv. Concret, soţii Mustăţea ar fi încheiat o poliţă de asigurare la Astra, prin care ar fi asigurat un imobil pentru o sumă maximă de 370.000 de euro.
Imobilul asigurat era deţinut în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, semnat cu 14 zile înainte de încheierea poliţei de asigurare. Preţul vânzării imobilului era de 370.000 de euro, din care cei doi au plătit 130.000 de euro şi ar fi urmat să achite încă două rate egale, de câte 120.000 de euro.
La o lună după încheierea poliţei de asigurare, a fost declarat un eveniment la imobilul asigurat, pentru care societatea de asigurări Astra a aprobat, pe 15 octombrie 2010, o despăgubire de 915.000 lei. Suma a fost virată în două tranşe, prima tranşă în contul bancar al mamei Roxanei Mustăţea şi a doua în contul societăţii M. Mar. Geoconstruct SRL, în prezent radiată.
Cu această sumă, soţii Mustăţea şi-au plătit imobilul, respectiv o vilă aflată în cartierul Cotroceni. Plata despăgubirii a fost aprobată în şedinţa Directoratului Astra, al cărei preşedinte era, la vremea respectivă, Radu Mustăţea. În urma cercetărilor, s-a constatat că evenimentul invocat pentru plata poliţei de asigurare nu a existat, iar dosarul de daună în baza căruia s-au decontat banii nu se poate identifica, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală