Fotbal: Universitatea Craiova, lider provizoriu în Liga I. SCOR FINAL cu Gaz Metan, la Mediaş
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
CS Universitatea Craiova, învinsă de Zaria Lugansk cu 1-0, în turul al treilea preliminar al Europa Conference League
CS Universitatea Craiova, învinsă de Zaria Lugansk cu 1-0, în turul al treilea preliminar al Europa Conference League
Universitatea Craiova a urcat provizoriu pe primul loc al Ligii I de fotbal.

Universitatea Craiova a urcat provizoriu pe primul loc al Ligii I de fotbal, după ce a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 2-1 (1-1), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 6-a a fazei play-off.

Universitatea s-a impus greu, deşi Gaz Metan a jucat mai bine de 20 de minute în inferioritate, după eliminarea lui Sergiu Buş (71), pentru injurii la adresa unui arbitru asistent.

Gazdele au deschis scorul



Gazdele au deschis scorul prin italianul Roberto Romeo (21), dar Universitatea a restabilit egalitatea prin Valentin Mihăilă (39), iar Alexandru Cicâldău a marcat golul victoriei (54).

Victoria craiovenilor nu a fost lipsită de emoţii, gazdele având ocazii de gol prin Robert Ciocan (2), Gabriel De Moura (33), Nasser Chamed (65 - bară) şi Thomas Juel-Nielsen (87).

Universitatea a avut şi ea multe ocazii de gol, prin Mihăilă (45+3, 90+1), Elvir Koljic (51, 70), Cicâldău (84) şi Gustavo (90+5). Oaspeţii au cerut şi un penalty, în min. 7, pentru henţ la Mihai Butean.

Universitatea a reuşit a patra sa victorie consecutivă şi a doua la rând în deplasare

Universitatea s-a impus în toate cele patru meciuri cu Gaz Metan, 3-2 şi 3-1 în sezonul regulat, cu 2-1 şi 2-1 în play-off.

Gaz Metan a rămas fără victorie în play-off, având trei egaluri şi trei eşecuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel