Fotbal: Ioan Filip (Dinamo) - Botoşani nu e de speriat, au şi ei problemele lor
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Fotbalistul echipei Dinamo, Ioan Filip, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că adversara de sâmbătă, din etapa a 9-a a Ligii I, FC Botoşani, nu e o echipă de speriat, având unele probleme.

"Ne aşteaptă un meci greu, chiar dacă venim cu două rezultate pozitive, Botoşani e o echipă bună mai ales pe faza de atac, am studiat-o. Dar au şi ei problemele lor. Au un antrenor care încearcă să joace frumos, a fost şi el jucător de atac şi asta cred că se vede în stilul echipei. Dar nu cred că sunt de speriat, acum nu cred că trebuie să ne speriem de ei", a declarat Filip.

Mijlocaşul dinamovist spune că rezultatele bune din ultimele două etape le dau încredere jucătorilor lui Dusan Uhrin Jr şi speră ca alături de un număr mare de suporteri să continue seria victoriilor.

"Suntem încrezători şi tot timpul rezultatele ne dau încredere. De fiecare dată când ai rezultate vine şi încrederea şi totul decurge mai uşor. Vreau să fac un apel să vină suporterii în număr cât mai mare. E primul meci al lui Uhrin pe Arena Naţională şi sperăm să vină în număr cât mai mare să fie aproape de noi, să ne împingă de la spate. Cât mai mulţi, 30.000 dacă se poate", a mai spus Filip.

Partida Dinamo - FC Botoşani, din cadrul etapei a 9-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Naţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel