Fotbal - Liga I, rezultat final: FC Voluntari - CS Gaz Metan Mediaş
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Gaz Metan Mediaş s-a impus cu categoricul scor de 3-0 (2-0) pe terenul lui FC Voluntari, într-un meci disputat luni în etapa a 6-a a Ligii I de fotbal.

Într-o întâlnire controlată de oaspeţi, Dumitru Cardoso a deschis scorul în minutul 28 cu o lovitură de cap la un corner. Ardelenii au punctat din nou în minutul 43, prin fundaşul Mihai Velisar, ce a deposedat un adversar şi a făcut o cursă spectaculoasă. Atât Cardoso, cât şi Velisar sunt la primele goluri în Liga I. Sergiu Buş a mărit diferenţa în min. 53, după o pasă a lui Cardoso. Buş a fost aproape de dublă un minut mai târziu, dar a trimis în transversală. Prima ocazie clară a gazdelor a venit foarte târziu, în min. 76, când portarul Pleşca s-a remarcat la şutul lui Ţîră. Antrenorul Edi Iordănescu a revenit pe banca lui Gaz Metan, după ce a lipsit din cauza unei suspendări şi a unor probleme medicale.

Echipa din Mediaş, neînvinsă în actualul sezon, a acumulat 12 puncte şi este pe poziţia a treia a clasamentului. FC Voluntari, cu 5 puncte, se află pe locul 10. Formaţia pregătită de Cristiano Bergodi are o singură victorie, 3-1 în deplasare cu FCSB în etapa precedentă. FC Voluntari - CS Gaz Metan Mediaş 0-3 (0-2), Stadion Anghel Iordănescu - Voluntari Au marcat: Dumitru Cardoso (28), Mihai Velisar (43), Sergiu Buş (53) Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel