Fostul fotbalist al lui Ajax Amsterdam, Abdelhak „Appie" Nouri, a ieșit din comă și poate comunica cu familia sa, după ce s-a întors acasă, a dezvăluit fratele său, conform The Sun.
Olandezul de aproape 23 de ani s-a prăbușit pe teren, în iulie 2017, după ce a suferit un infarct miocardic. Din cauza incidentului, Appie a suferit daune cerebrale ireversibile.
A ieșit din comă la un an
Vorbind pentru o televiziune olandeză, fratele lui Appie, Abderrahim, a spus că tânărul, care a ieșit din comă indusă în august 2018, iar acum este acasă pentru a continua progresele.
Familia trăiește într-o casă adaptată special pentru nevoile lui Appie, putând să se urce într-un cărucior, însă fostul fotbalist rămâne „foarte dependent" de familia sa.
Mult mai bine acasă decât în spital
„Pot spune că de când este acasă este mult mai bine decât în spital", a spus fratele lui Appie. „Știe unde este, s-a întors într-un mediu familiar, cu familia sa. Nu mai este în comă. Pur și simplu este treaz".
„Doarme, strănută, mănâncă, regurgitează, dar nu se poate ridica din pat. Este foarte legat de pat și este foarte dependent de noi", a continuat Abderrahim.
Comunicare subtilă în zilele bune
„În zilele bune, există o formă de comunicare, de exemplu confirmă cu ajutorul sprâncenelor sau zâmbește. Însă observi că nu poate susține foarte mult acest lucru", a mai spus fratele.
„Vorbim cu el de parcă nu este bolnav. Îl introducem în conversațiile noastre și ne uităm cu el la fotbal, în sufragerie, de exemplu. Apoi se uită și el. Poți observa că îi place foarte mult. De multe ori arată și emoții. Câteodată este foarte sensibil, dar câteodată zâmbește. Asta ne face bine. Chiar apreciem acel zâmbet", a adăugat Abderrahim.
Știrile sunt senzaționale, ținând cont că familia a aflat în iulie 2017 că Appie nu are practic nicio șansă de recuperare și că este într-o stare vegetativă permanentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”