Noul antrenor al FC Barcelonei, Quique Setien, a acordat un interviu pentru Marca, pe vremea când antrena Real Betis, în care a vorbit despre viața sa, despre legătura cu fotbalul și despre cum funcționează acesta.
„Fotbalul este viața mea și mereu a fost. Jocul, mingea, gazonul... astea sunt pasiunile mele. Sportul acesta a fost principalul meu scop în viață de când eram mic și mă jucam în grădină, până când jucam ca fotbalist profesionist și până acum, când sunt antrenor", a spus Quique Setien.
„Pe teren, am încercat să mă mișc liber și să-mi fac jocul, dar doar când am văzut Barcelona lui Johan Cruyff am început să înțeleg cum funcționează lucrurile. Am învățat mult de acolo", a mai zis Setien.
Fotbalul este ca șahul
„Câteodată, jucătorii nu înțeleg unele idei fotbalistice. Este același lucru pe care îl pățesc eu cu șahul. Multe lucruri mi-au fost explicate de mii de ori și tot nu le pot înțelege. Sunt jucători care se străduie, care înțeleg ce le este spus, dar nu pot să facă deloc acel lucru, iar nimeni nu scapă de această situație", a mai povestit Setien.
Griezmann, un exemplu
„Antoine Griezmann interceptează foarte multe mingi la mijlocul terenului și nu știu cum ar putea un antrenor, de exemplu, să mă facă să alerg așa. El este un plus pentru orice echipă de fotbal", a comentat Quique Setien.
Opiniile contrare, binevenite
„Încerc să mă înconjor de oameni care sunt mult mai inteligenți decât mine, în multe aspecte. Vreau oameni care sunt pregătiți și care îmi arată lucruri noi pentru că nu încerc să fiu mai deștept sau mai încăpățânat decât oricine altcineva, dar este mereu bine să fii lângă oameni care te contrazic și aduc noi elemente", a mai spus Setien.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima