Francul elvețian a explodat în fața euro
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
A explodat francul elvețian.

Francul elveţian a atins marţi cel mai ridicat nivel faţă de euro din aprilie 2017, după ce Statele Unite ale Americii au adăugat Elveţia pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară, transmite Reuters, citează Agerpres.

Analiştii sunt împărţiţi în privinţa motivelor care au dus la aprecierea monedei Elveţiei.

Ce spune analistul Neil Mellor

Neil Mellor, analist la BNY Mellon, consideră că includerea pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară ar putea descuraja Banca Naţională a Elveţiei (SNB) să intervină pentru a limita aprecierea francului.

"Evoluţia naturală pe piaţă va fi spre achiziţionarea de franci elveţieni", susţine Mellor.

Moneda Elveţiei este văzută ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al ţării. Aceste evoluţii forţează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului şi a proteja economia ţării dependentă de exporturi.

Manipulare valutară

Alţi analişti consideră că includerea Elveţiei pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară era de mult timp aşteptată.

"Într-un moment în care vedem deprecierea monedelor din Africa de Sud şi Turcia, mişcările de pe piaţa valutară ar putea fi mai puţin optimiste din cauza factorilor de risc", apreciază analistul Commerzbank Ulrich Leuchtmann.

Cel mai ridicat nivel al monedei Elveţiei

Marţi la prânz, euro s-a depreciat cu peste 0,4%, la 1,0763 franci elveţieni, cel mai ridicat nivel al monedei Elveţiei faţă de euro din aprilie 2017. De asemenea, dolarul s-a depreciat cu 0,4%, la 0,9669 franci elveţieni.

Departamentul Trezoreriei din SUA a adăugat Elveţia pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară, din care fac parte şi Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Malaezia, Singapore, Coreea de Sud Vietnam.

Banca Naţională a Elveţiei nu a dorit să comenteze decizia autorităţilor de la Washington.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel