Franța și Germania, gata să ia măsuri DURE pentru a limita cazurile Covid-19
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto ilustrativ: Agerpres
Foto ilustrativ: Agerpres
Germania va intra într-o „lumină de lockdown” în luna noiembrie, în timp ce Franța este pregătită de patru săptămâni de carantină, însă nu la fel ca în primăvara anului.

Conform BBC, cele două țări se luptă cu foarte multe cazuri pozitive pe zi, iar liderii au început să ia măsuri pentru a limita răspândirea virusului. Cancelarul german Angela Merkel va decide, alături de guvernele locale, dacă va închide sau nu barurile, centrele de divertisment și hotelurile pentru a opri transmiterea comunitară. Școlile ar urma să rămână deschise, însă întâlnirile se vor limita la maxim două familii, iar turismul va înceta. După două săptămâni, cancelarul va reanaliza situația.

Între timp, președintele Emmanuel Macron va anunța noi măsuri, cel mai probabil pentru următoarele 4 săptămâni, însă nu la fel de dure ca în primăvară. În Franța, școlile vor rămâne și ele deschise, însă universitățile sunt sfătuite să facă trecerea către online. Schimbările vor urma să intre în vigoare de joi noapte. „Țara este chiar la limita de a intra în colaps”, a transmis sindicatul spitalelor din țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel