FRF cere UEFA să amâne barajul şi Euro 2020
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Răzvan Burleanu i-a consultat pe membrii FRF înainte să stabilească solicitările pe care le va face în videoconferinţa UEFA de mâine. 

Federaţia română va cere amânarea meciurilor de baraj pentru Euro. România - Islanda a fost programat pe 26 martie. Burleanu va solicita şi amânarea Campionatului European ca să termine competiţiile naţionale. În aceste condiţii, nu se mai pot încheia la 1 iunie, termenul de finalizare stabilit pentru competiţiile interne. Burleanu le va cere şefilor fotbalului european să fie flexibili, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, în procesul de licenţiere pentru participarea echipelor româneşti în cupele europene în sezonul viitor.

Meciurile interne, suspendate

Federaţia Română de Fotbal a suspendat toate meciurile de fotbal cel puţin până pe 31 martie din cauza coronavirusului. Burleanu este izolat la domiciliu în această săptămână şi va intra de acasă în videoconferinţa UEFA. Tot în izolare la domiciliu sunt şi Mirel Rădoi, Radu Vişan, Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiţă, Gabriel Bodescu. La începutul lunii, ei au fost la congresul UEFA şi la tragerea la sorţi a Nations League, unde au participat şi preşedintele şi vicepreşedintele federaţiei sârbe, respectiv preşedintele federaţiei elveţiene, toţi trei depistaţi ulterior cu coronavirus, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel