Fumatul, INTERZIS pe STRADĂ. Unde se întâmplă - măsură anti-COVID
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Fumat
Fumat
Fumatul pe stradă va fi interzis. Este o măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Provincia spaniolă Galicia a interzis fumatul pe stradă şi în orice spaţiu în aer liber, inclusiv la terase, dacă nu se respectă o distanţă minimă de doi metri între persoane, relatează Agerpres, citând EFE și AFP.  Noua măsură impusă are ca scop prevenirea răspândirii coronavirusului. Fumatul pe stradă ar urma să fie interzis și în alte regiuni ale Spaniei,  printre care şi cea a capitalei Madrid.

Potrivit societății spaniole de epidemiologie, fumătorii care sunt infectaţi şi asimptomatici pot emite picături sau aerosoli care conţin virusul. Riscurile de infectare în cazul fumătorilor sunt amplificate și de manipularea mai frecventă a măștii, dar și de contactele repetate ale degetelor cu buzele prin atingerea ţigărilor. Totodată, fumătorii ar avea tendința să uite de distanțare socială în timpul fumatului, mai spus specialiștii. 

Acum alte regiuni, precum Madrid, Castilla-Leon, Castilla-La Mancha sau Andaluzia, studiază posibilitatea introducerii acestei măsuri.

Spania se confruntă din nou cu o creştere alarmantă a cazurilor de COVID-19, cu mii de noi îmbolnăviri în fiecare zi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.172 de cazuri, bilanţ din care lipsesc cele din regiunea capitalei Madrid, care încă nu au fost raportate.

Ca urmare, în mai multe regiuni din Spania, au fost impuse și măsuri de carantinare a unor localităţi, s-au limitat vizitele în căminele de bătrâni, a fost redus programul localurilor deschise pe timpul nopţii, au fost instituite restricţii pentru deplasare şi pentru vizitele la rude şi prieteni, fiind în plus intensificate anchetele epidemiologice şi testarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel