„Sunt mulți care nu înțeleg adevărata criză pe care o traversăm. În momentul de față, România trece printr-o criză reală, serioasă, așa cum România nu a mai avut niciodată. (...) Situația e gravă, e într-un punct așa cum nu am crezut, pentru că această pandemie, în ultimele luni, nu a fost gestionată, pentru că am avut la conducerea Ministerului Sănătății un individ care nu doar că nu este medic, ci nu știa în mod real cum se gestionează o problemă, o situație de felul acesta, iar punctul în care am ajuns e dramatic. Spitalele gem. Criza continuă. Unii au impresia că acum trebuie să regleze o chestiune de orgolii. L-au dat afară (n.r. pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății) și e revoltă pentru asta, în loc să zică să găsim un profesionist, o echipă de profesioniști”, a spus Mihai Gâdea, joi seară, la Antena 3.
„Cine credeți că ar trebui să fie ministru al Sănătății? Temerea mea este că, după treaba asta, vor veni tot cu un fel de Vlad Voiculescu, cu doamna Moldovan știți foarte bine poziția mea. Înțeleg că e un doctor, care probabil are calitățile domniei sale. Nu știu, nu m-a tratat pe mine, motiv pentru care nu comentez medical. Problema este când un medic ajunge într-o astfel de funcție și singurul lucru pe care încearcă să-l facă este să îi țină trena lui Vlad Voiculescu, să-l încurajeze în toate prostiile pe care le face și lucruri pe care nu le face... Și aici o să ajungem la un subiect interesant cu doamna Moldovan, care a uitat, de exemplu, să spună că este acționar la un spital privat. A uitat să treacă în declarație”, a spus Mihai Gâdea.
Decizia premierului Florin Cîţu privind eliberarea Andreei Moldovan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"