Evenimentul este organizat de Fundaţia Corneliu Coposu, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel şi Fundaţia Academia Civică, informează un comunicat transmis Agerpres.
"Am luat decizia să oferim românilor posibilitatea de a dezvălui o parte necunoscută şi inedită a celui mai mare om politic român de după 1989. (...) La sfârşitul anului 2018, împreună cu doamnele Flavia şi Rodica Coposu, surorile Seniorului, m-am gândit să luăm legătura cu doamna Ana Blandiana şi să-i prezentăm manuscrisul cu poeziile scrise de Senior după ieşirea din închisoare. În perioada celor 8 ani, în care a stat izolat într-o celulă, pe lângă rugăciunile şi calculele matematice făcute neîncetat, Corneliu Coposu compunea mental poezii. După ce le-a citit, distinsa scriitoare ne-a spus: 'Faptul că a scris versuri îi conturează profilul cu o lumină în plus, o lumină care ne îmbogăţeşte istoria. Poemele merită să fie publicate'. Aşa cum am făcut şi în cazul publicării 'Testamentului' domniei sale, am luat şi acum decizia să oferim românilor posibilitatea de a cunoaşte o parte necunoscută şi inedită a celui mai mare om politic român de după 1989", a declarat preşedintele Fundaţiei Corneliu Coposu, Ion-Andrei Gherasim.
Potrivit sursei citate, cele mai frumoase poeme vor fi citite de actorul Ion Caramitru.
În cadrul Galei, Jan Akkerman, celebrul artist olandez, considerat unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii, este invitat la Bucureşti să susţină un concert caritabil.
Biletele, cu preţuri cuprinse între 99 şi 349 de lei, pot fi achiziţionate din reţeaua eventim.ro, iabilet.ro, entertix.ro, mystage.ro şi de la Casa de bilete a Teatrului Naţional.
Sumele obţinute din vânzarea biletelor şi din alte donaţii vor fi direcţionate către şcolile cu predare în limba română din nordul Bucovinei (Ucraina), pentru realizarea şi dotarea laboratoarelor de limba şi literatura română. Donaţiile vor putea fi făcute în contul special deschis la Banca Comercială Română: RO56 RNCB 0082 0441 5695 0010, cu menţiunea "Pentru şcolile din nordul Bucovinei".
Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914, la Bobota, în judeţul Sălaj. Între 1937 - 1940 este secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care îl însoţeşte în toate misiunile şi negocierile politice importante. În 1940, primeşte titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, îndeplinind această funcţie până la arestarea sa şi a lui Maniu, la 14 iulie 1947. Pe 14 iulie 1947, este arestat împreună cu întreaga conducere PNŢ, după înscenarea de la Tămădău. Este pus în libertate după 17 ani petrecuţi în închisorile comuniste. Revine în viaţa politică după Revoluţia din 1989, în calitate de preşedinte al PNŢCD.
Corneliu Coposu a murit pe 11 noiembrie 1995, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică