GALERIE FOTO. Ceremonia de deschidere a JO 2020, în imagini. Moment inedit
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au deschis vineri cu o ceremonie care reflectă o ediție a Jocurilor fără precedent, mergând pe o linie fină între a sărbători performanțele celor mai buni atleți din lume și a recunoaște în același timp dificultățile globale cauzate de pandemia de coronavirus.

În ciuda faptului că au fost amânate un an, organizatorii au fost nevoiți să ia măsura fără precedent, organizând Jocurile fără fani, în timp ce pandemia continuă să ia vieți în întreaga lume, scrie Mediafax. Chiar și la ceremonia de deschidere, care în mod normal este un spectacol plin de vedete și plin de celebrități, vor fi prezente mai puțin de 1.000 de persoane, relatează Reuters.

Cu toate acestea, ea marchează o întâlnire a iubitorilor de sport din întreaga lume, cu o audiență de sute de milioane de persoane și din zone ale lumii aflate în diferite stadii ale pandemiei, de la care se așteaptă să se conecteze la eveniment, pentru a urmări începutul celui mai important spectacol sportiv global.

Declarații despre egalitate și dreptate

Atât sportivii, cât și oficialii implicați, vor folosi această ocazie pentru a face declarații despre egalitate și dreptate, iar mai multe națiuni vor fi reprezentate la ceremonie de câte o pereche sportiv și sportivă, după ce organizatorii au schimbat regulile, pentru a permite doi purtători de drapel la ceremonia de deschidere și de închidere.

Japonia a prezentat Jocurile Olimpice ca pe un ecou al Jocurilor de la Tokyo din 1964, care au marcat atunci revenirea țării pe scena mondială, după înfrângerea devastatoare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De data aceasta realizatorii conceptului și al mesajelor centrale promovate de ediția Tokyo 2020 s-au axat pe prezentarea revenirii țării după criza provocată de cutremurul, tsunami-ul și criza nucleară din 2011.

Când Tokyo a fost ales ca gazdă a Jocurilor în 2013, mulțimile au ovaționat, iar barmanii au servit băuturi gratuite clienților bucuroși, în ciuda faptului că anunțul a venit în mijlocul nopții.

Amânare fără precedent

Dar, în 2020 a lovit coronavirusul, iar restricțiile au forțat o amânare fără precedent, cu doar patru luni înainte de începerea Jocurilor, în timp ce o serie de scandaluri și problemele au afectat pregătirile.

Acest lucru nu a împiedicat însă zeci de persoane, care au înfruntat căldura toridă și securitatea sporită, să se fotografieze în fața Stadionului Olimpic din Tokyo, vineri dimineață, cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor.

"A început pandemia de coronavirus și a fost un an greu", a declarat Etsuko Iyazama, o pensionară în vârstă de 62 de ani, deținătoare de bilete. "Sper că oamenii vor spune la final că a fost bine că am organizat așa cum trebuie Jocurile Olimpice"., a spus aceasta, citată de Reuters.

Deschiderea va avea loc fără obișnuita coregrafie în masă, fără recuzita masivă și fără numărul imens de dansatori, actori și lumini, obișnuite pentru o astfel de ceremonie.

VEZI ȘI: VIDEO: Flacăra de la Jocurile Olimpice a fost aprinsă de Naomi Osaka.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel