George Burcea, noi mărturisiri: I-a fost greu să accepte că cineva poate să o părăsească pe regina Andreea Bălan
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
George Burcea a făcut noi declarații despre relația cu Andreea Bălan și divorțul de artistă.

"Toată lumea spune că ne-am despărţit la patru luni de la nuntă, dar mulţi uită că noi am făcut o ”nuntă” în America, în 2017. Relaţia noastră era fracturată mai demult, nu s-a stricat totul în patru luni. Noi mai aveam discuţii şi înainte şi îi spuneam Andreei că nu suntem în cel mai bun punct pentru încă o nuntă, dar ea şi-a dorit-o.

La începutul anului, după vacanţă, am hotărât să ne despărţim şi să continuăm pe drumuri diferite, păstrând o legătură cât se poate de apropiată pentru fetiţe. Într-un cuplu este foarte important să respecţi jobul partenerului, visurile lui şi focul care-l mână spre punctul cel mai înalt. În momentul în care pentru unul dintre cei doi parteneri nu există şi visul celuilalt sau, mai mult, i-l calci în picioare de câte ori ai ocazia, se duce totul de râpă", a spus George Burcea pentru okmagazine.ro.

"Îmi doresc să ştie că nu o urăsc"

"Îmi doresc să ştie că nu o urăsc, aşa cum crede ea, doar că tind să o înţeleg, cumva. Ea a fost hăituită toată viaţa, e obişnuită ca lumea să o urască. Eu îi mulţumesc şi o respect pentru cele două minuni din vieţile noastre. Ea va rămâne, însă, mereu în sufletul meu şi îmi doresc să fie fericită în special pentru copiii noştri. Ea nu a înţeles că de asta am plecat, ca să nu transmit copiilor nefericirea mea, însă i-a fost greu, şi o înteleg şi aici, să accepte că cineva poate să o părăsească pe regina Andreea Bălan", a mai spus actorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel