Ger în Harghita. Minus 12 grade Celsius la Miercurea Ciuc
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Meteorologii au înregistrat minus 12 grade Celsius în această dimineață la Miercurea Ciuc. Temperatura este mult mai scăzută decât media multianuală. 

Mercurul termometrelor a arătat, luni dimineaţa, la Miercurea Ciuc, minus 12 grade Celsius, temperatură mult mai scăzută decât normalul termic al perioadei, scrie Agerpres. 

Potrivit meteorologului Nicolae Rusan, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, şi în celelalte localităţi ale judeţului au fost temperaturi scăzute, respectiv minus 11 grade la Topliţa şi Bucin, minus 10 grade Celsius la Joseni şi minus 6 grade la Odorheiu Secuiesc.

Temperaturi mai scăzute decât media multianuală

Aceste valori sunt mult mai scăzute decât media multianuală a zilei, care este de minus 5 grade la Miercurea Ciuc, minus 5,3 grade la Joseni, minus 4,6 grade Celsius la Topliţa şi minus 1,8 grade la Odorheiu Secuiesc.

Potrivit lui Rusan, această răcire a vremii se datorează pătrunderii unui front de aer polar din Nordul Europei, din cauza căruia temperaturile pot ajunge, în noaptea de luni spre marţi, până la minus 15 grade Celsius la Miercurea Ciuc.

Nu este pentru prima dată 

Locuitorii din Miercurea Ciuc s-au mai confruntat cu astfel de temperaturi scăzute în luna martie.

În data de 26 martie 2016, în municipiu s-au înregistrat minus 13 grade Celsius, iar minima absolută a lunii martie a fost consemnată în anul 1986, când, la Miercurea Ciuc, termometrele au arătat minus 29 de grade Celsius.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel