Germania ATACĂ Rusia la ONU. „Trebuie să aibă consecințe”
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Otrăvirea dizidentului rus Aleksei Navalnîi este „o problemă pentru întreaga comunitate internaționale”, a transmis ministrul german de Externe Adunării Generale a ONU.

Conform Agerpres, Heiko Maas a criticat presupusul atac drept o încălcare a legislației privind armele chimice. Laboratoare din Germania, Franța și Suedia au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok. „Fac apel la Rusia să facă mai mult pentru a investiga acest caz. Un astfel de caz trebuie să aibă consecințe”, a spus șeful diplomației germane, adăugând că Uniunea Europeană își rezervă dreptul de a impune sancțiuni.

El a mulțumit partenerilor internaționali ai Germaniei pentru „sprijinul lor lipsit de echivoc”. Navalnîi a fost adus la Berlin în comă pentru tratament pe 22 august, la două zile după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Rusia. Politicianul rus în vârstă de 44 de ani a fost externat din spitalul Charite săptămâna trecută și s-a angajat să se întoarcă în Rusia, unde este militant proeminent anti-corupție și unul dintre oponenții cei mai vocali ai președintelui Vladimir Putin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel