Gina Pistol a izbucnit în lacrimi lângă Mihai Morar: Nu ai cum să lași un om ca mine
Autor: Rodica Mitu pe 24 sep, 07:45 | Magazin

Gina Pistol / foto captură YouTube podcast Fain & Simplu

Gina Pistol, cu lacrimi în ochi și emoție în glas, a vorbit despre cea mai mare suferință a sa.

În prezent, este o femeie împlinită și extrem de fericită alături de Smiley și fetița lor, Josephine, însă în viața Ginei Pistol au fost multe momente dificile de-a lungul anilor. 

Invitată în cadrul podcastului „Fain și Simplu”, Gina Pistol a avut un moment de vulnerabilitate în care a izbucnit în plâns în fața lui Mihai Morar, relatând un episod din copilăria sa, de pe vremea când părinții ei divorțaseră și se judecau pentru a câștiga custodia copilului.

„M-AM SIMȚIT COPILUL NIMĂNUI… îmi spune Gina Pistol, amintindu-și din copilărie ziua în care s-au despărțit părinții ei. Așa începe povestea fetiței care nu a avut pe nimeni în spate. Așa începe lupta ei pentru supraviețuire. Și, apoi, transformarea fetiței în lupoaica singuratică: Am fost mereu singură… Iar povestea continuă cu îmblânzirea lupoaicei: Eu abia acum iubesc… Podcastul Fain & Simplu de săptămâna asta e un monument de vulnerabilitate. Îi mulțumesc Ginei pentru puterea de a vorbi cu sinceritate despre propria poveste. (...) Nu ai cum să lași un om ca mine… mi-a spus, într-un moment al discuției, Gina. (...) E atâta vulnerabilitate în tine, câtă putere…”, a scris Mihai Morar, pe Facebook, cu privire la podcastul cu Gina Pistol.

Gina Pistol: M-aș reîntoarce la mine copil fiind

 

„M-aș reîntoarce la mine copil fiind. Au fost momente în viața mea când ai mei se despărțiseră. Nu prea am vorbit despre asta, nici cu mama. Tata se judecase cu mama pentru custodia mea și m-au dus la o doamnă, nu știu cine e femeia aia. Nu mi-a explicat nimeni de ce și ce mi se întâmplă atunci. M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui (n.r. moment în care a început să plângă). Nu a venit nimeni să îmi spună: Băi, părinții tăi se judecă, este ceva normal, dar nu înseamnă că nu ești iubită! (...) Mama nu m-a bătut niciodată. Dar femeia aia era puțin agresivă, pentru că ea, la rândul ei, avea niște probleme. Atunci da, m-aș întoarce la mine și m-aș îmbrățișa”, a spus Gina Pistol cu ochii în lacrimi.

„Frica de abandon pe care am avut-o m-a făcut de multe ori să fug. Atunci când simțeam că ceva nu este ok, nu stăteam să încerc să repar ceva, plecam pur și simplu. Mă refer la relații care chiar au contat pentru mine. Și acum mai am momente când mă sabotez singură. Am foarte mare noroc cu Andrei (n.r. Smiley), care e foarte rațional, răbdător”, a mai spus Gina Pistol. 

 

VEZI ȘI: Vindecare și o relație serioasă, în 2022, pentru o ZODIE

 

Magazin Vezi toate articolele
Crossuri parteneri