SCM Gloria Buzău a cucerit în premieră Cupa României la handbal feminin, după ce a învins-o surprinzător pe campioana CSM Bucureşti cu scorul de 35-29 (17-15), duminică, în finala desfăşurată în Sala Polivalentă din Brăila, scrie Agerpres.
Gloria, care a câştigat cu acest prilej şi Supercupa României, a condus în cea mai mare parte a timpului, în faţa unei formaţii care a avut un joc defensiv modest.
Cele mai bune jucătoare
Cele mai bune jucătoare de la învingătoare au fost portarul Marta Zderic-Batinovic şi centrul Mădălina Zamfirescu, autoare a 8 goluri. Pentru echipa antrenată de Aurelian Roşca au mai înscris Alina Ilie 5 goluri, Alexandra Subţirică-Iovănescu 5, Alina Czeczi 5, Natalia Vasilevskaia 4, Andra Moroianu 3, Andreea Rotaru 3, Abigail Vălean 1, Marija Petrovic 1.
Golurile tigroaicelor au fost reuşite de Yvette Broch 8, Cristina Neagu 6, Carmen Martin 5, Barbara Lazovic 4, Elizabeth Omoregie 4, Martine Smeets 2. În finala mică, HC Zalău a învins-o pe CS Rapid Bucureşti cu 26-24 (15-14).
Handbal masculin: Potaissa Turda a obţinut victoria, în primul meci al Ligii Naţionale
AHC Potaissa Turda a învins-o pe CSM Vaslui cu scorul de 31-24 (20-14), sâmbătă, pe teren propriu, în primul meci din etapa de debut a Ligii Naţionale de handbal masculin.
Cristian Ghiţă, cu 8 goluri, a fost cel mai bun om al gazdelor, Milos Dragas şi Huba Talas marcând câte 5 goluri. De la vasluieni s-au remarcat Florin Acatrinei (10 goluri) şi Darius Dragon (5 goluri).
Duminică sunt programate jocurile: CS Universitatea Cluj - CSU din Suceava (18:00), SCM Politehnica Timişoara - CSM Focşani 2007 (18:00), ACS HC Buzău 2012 - CSM Alexandria (Sala Romeo Iamandi, 17:30), CSA Steaua Bucureşti - CSM Bacău (Sala Concordia - Chiajna, 18:00), CS Dinamo Bucureşti - CS Minaur Baia Mare (18:00).
Partida CSM Bucureşti - HC Dobrogea Sud a fost amânată pentru data de 15 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”