GRAV accident pe DN 7. O dubă s-a izbit frontal într-un autocar. Opt persoane, transportate la spital. Traficul este blocat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Opt persoane au fost rănite în urma unui accident produs în județul Argeș. Traficul este blocat.

UPDATE:

Accidentul de sâmbătă de pe DN 7 s-a produs după ce un şofer bulgar, care conducea o autoutilitară, în condiţii de carosabil umed, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocar, informează IPJ Argeş, citează Agerpres.

"În jurul orei 9,00, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier pe DN 7, pe raza localităţii Cotmeana, în care au fost implicate o autoutilitară cu mai mulţi pasageri şi un autocar de transport persoane. Din primele verificări efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, cetăţean bulgar, care conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, deplasându-se pe DN 7, din direcţia Piteşti spre Râmnicu Vâlcea, în condiţii de carosabil umed, în curbă uşoară la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocar de transport persoane, condus din sens opus de un bărbat de 36 de ani, din Bucureşti", precizează sursa citată.

Știrea inițială:

Un grav accident de circulație s-a produs în Argeș. O dubă în care se aflau mai mulți cetățeni bulgari a intrat într-un autocar în care se aflau turiști Opt persoane au fost rănite în urma impactului, iar mai multe ambulanțe i-au transportat de urgență la spital, transmite România TV.  Accidentul s-a produs pe Drumul Național 7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea, în localitatea Morărești din Argeș. Traficul este blocat și sunt coloane foarte mari de mașini pe ambele sensuri de mers.

Șapte persoane din dubă și o persoană din autocar, au fost duse la un spital din Pitești. Printre victime se află și un copil. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel