Grecia spune NU Uniunii Europene. Mitsotakis, REFUZ FERM: Avem capacitatea propriei agende de redresare
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Grecia refuză vehement UE! Premierul elen spune clar că Grecia are capacitatea să-și stabilească singură propria agendă de redresare.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a transmis tranșant că nu va accepta condițiile stricte impuse de UE cu privire la modul de utilizare a ajutorului de urgență pentru criză, scrie Financial Times, conform Mediafax. 

Mitsotakis a spus ferm că țara sa s-a maturizat mult de la criza datoriilor și că Grecia are capacitatea de a-și stabili singură propria agendă de redresare.

Kyriakos Mitsotakis a declarat, într-un interviu, pentru Financial Times, că Grecia nu se va reîntoarce la supravegherea strictă şi nepopulară impusă ţării sale de ”troica” oficialilor UE, Băncii Centrale Europene şi FMI ca în timpul crizei datoriilor, ”forţându-ne să facem reforme chiar dacă nu a existat niciodată vreo achiziţie internă”.

Suedia, Finlanda, Danemarca şi Ţările de Jos se opun planurilor Comisiei Europene pentru fondul de recuperare şi solicită aplicarea unei ”condiţionalităţi” pentru banii acordaţi de UE, pentru a se asigura că aceste cheltuieli sunt făcute pentru îmbunătăţirea competitivităţii. Cancelarul german Angela Merkel, care susţine ideea fondului de recuperare, a declarat că banii trebuie folosiţi pentru ”perioada viitoare” a fiecărei economii.

Mitsotakis a declarat că pentru Grecia este suficientă o revizuire semestrială a performanţei economice. ”Nu cred că este necesară o condiţionalitate suplimentară strictă”, a afirmat el, spunând că fiecare stat membru din sudul Uniunii Europene a considerat că această acţiune este ”inacceptabilă din punct de vedere politic”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel