Polițiștii de frontieră au intervenit vineri după-amiază pentru a opri un grup de migranți care voiau să intre în România.
”În contextul măsurilor suplimentare dispuse de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru combaterea criminalității și destructurarea rețelelor de crimă organizată, precum și pentru combaterea migrației ilegale manifestată la frontiera româno - sârbă, în data de 20 noiembrie, în jurul orei 16.00, în dreptul localității Lățunaș, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au identificat, pe teritoriul Republicii Serbia, cu ajutorul aparaturii din dotare, un grup de peste 100 de migranți care se îndreptau înspre frontiera comună cu România, în scopul intrării ilegale în țara noastră”, se arată într-un comunicat de presă.
Polițiștii au intervenit
Imediat, polițiștii de frontieră români au acționat preventiv și au anunțat autoritățile sârbe, reușind astfel să împiedice grupul de migranți să pătrundă în România.
Polițiștii de frontieră au beneficiat și de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație. Măsurile de supraveghere din zonă vor fi intensificate pentru descurajarea pătrunderii pe teritoriul României a altor grupuri de migranți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”