Actorii au fost printre cei mai afectați de restricțiile impuse în contextul pandemiei COVID. Au fost ținuți mult timp departe de scene, iar revenirea în teatre a fost o mare bucurie atât pentru ei, cât și pentru spectatori. Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Excelsior, a vorbit în exclusivitate la DC NEWS despre cum este teatrul în pandemie și care sunt provocările acestei perioade dificile.
"Într-adevăr, la noi, toți spectatorii stau cu mască, și la începutul spectacolului, și la mijloc, și la final, se stă cu mască. Au înțeles că astea sunt cerințele. Chiar dacă sunt vaccinați am rugat colegii care sunt la sală, colegii care sunt la intrare să vorbească cu publicul spectator și să îi roage respectuos să poarte masca pe toată perioada reprezentației, până la ieșirea din teatru. S-a intrat într-o zonă de teamă foarte mare, că ne îmbolnăvim, că nu știu ce. Ajunge să fie unul singur care să aibă această teamă foarte mare și dacă vede că în dreapta lui sau în stânga lui un spectator își dă masca jos poate să aibă, fără să-și dorească asta, poate să aibă o reacție furibundă și să strice spectacolul, să creeze o stare de tensiune și atunci, în momentul ăla, deja spectacolul este ratat, mirajul teatrului și scenic, și sălii, inclusiv mesajul pe care îl transmiți să dispară și ceilalți spectatori să plece cu un gust amar.
Găzdaru: Dacă am pierdut un spectator din sală...
Dacă am pierdut un spectator din sala aia deja pentru mine înseamnă că acel spectator în timp, pe viitor, dacă l-am pierdut pe acela deja în jurul a două generații am pierdut undeva la 10 spectatori. El își educă copiii, copiii își educă la rândul lor copiii și așa am pierdut în două generații în jur la 10-15 spectatori. De asta spun, îi rugăm și oamenii au înțeles. Sincer, cel puțin spectatorii care vin la Teatrului Excelsior au înțeles și e totul ok.", a declarat Adrian Găzdaru.
Totuși, valul 4 lovește în plin România și deja au început să reapară restricțiile. În scurt timp ne-am putea trezi din nou cu lacăte pe ușile instituțiilor de cultură. Adrian Găzdaru susține că în acest caz ar trebui găsită o soluție care să permită accesul în sala de teatru a măcar 30-40 de spectatori. Închiderea totală a teatrelor nu este o soluție, a mai susținut acesta.
Vezi mai multe în Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?