Anul trecut, Parlamentul a votat Legea pensiilor, care, printre altele, prevedea și majorarea cu 40% de la 1 septembrie 2020. Legea a fost votată de un Parlament majoritar PSD, în timp ce la Palatul Victoria se afla Viorica Dăncilă.
Guvernul Orban ajunge la putere pe 4 noiembrie 2019, iar pe 27 noiembrie, premierul Ludovic Orban declara:
"Este foarte clar că pregătim o echipă mai largă de lucru care să îndrepte ce este de îndreptat în sistemul de pensii, pregătind studii de impact, analize foarte serioase, dar în baza prognozelor pe termen lung a acestor studii de impact, vom veni cu o modificare, dar nu în această perioadă. La ora actuală există o lege în vigoare pe care intenţionăm să o aplicăm. De altfel, este puţin probabil ca în an electoral un Parlament să modifice legea".
Între timp, Ludovic Orban pare să aibă alte planuri. Nici ministrul Muncii, nici ministrul Economiei nu au avut curaj să discute despre majorarea pensiilor. Chiar și Orban se ferește să spună direct, vorbește de analize și prognoze, deși legea este clară, a trecut prin Parlament și a fost promulgată de președintele Iohannis.
”La șase luni va trebui prezentat un raport privind situația economică și bugetară. Vom face prognozele de evoluție a economiei românești, la baza deciziei pe care o vom lua va sta realitatea economică. Repet, pensiile vor crește, dar cu cât permite economia. Cu cât economia merge mai bine, pensiile vor crește cu un procent mai mare” – a declarat de curând premierul Ludovic Orban.
Cuvinte multe pentru un răspuns simplu – Nu se măresc pensiile
Pentru a dubla declarațiile premierului, ministerul de Finanțe a prezentat un raport care spune că o creștere a pensiilor cu 40% afectează sustenabilitatea finanțelor publice. Practic, guvernul PNL ar trebui să anunțe pensionarii că deși există o lege în vigoare care prevede majorarea pensiilor cu 40%, acest lucru nu se va întâmpla.
Prin această decizie, guvernul Orban intră în galeria guvernelor de dreapta care au considerat mereu că relansarea economică se poate face doar prin măsuri economice luate în defavoarea categoriilor vulnerabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video