Guvernul NU dublează ALOCAȚIILE. Cu cât vor fi majorate. Zegrean SPULBERĂ mișcarea PNL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Augustin Zegrean
Augustin Zegrean
Guvernul Orban ar fi luat decizia. Nu ar dubla alocațiile, conform legii, ci ar avea în plan o majorare. Este imposibilă mișcarea PNL, iar Augustin Zegrean a dat cărțile pe față cu privire la acest aspect controversat. 

Elevii din România nu se vor bucura de dublarea alocațiilor de la 1 august, ci de o majorare a lor cu un procent de 10%-20%, conform unor surse Digi24. 

Pe Augustin Zegrean l-a bufnit râsul când a auzit de mutarea PNL. Fostul președinte al CCR a explicat: ”Nu se poate face majorarea cu 10-20% în loc de dublarea alocațiilor fără să modifice legea. Dacă face asta fără să modifice legea, înseamnă că nu respectă legea, că o încalcă. Noi am mai avut o situație din aceasta în 2008, când s-au mărit salariile profesorilor cu 50% și Guvernul de atunci a spus ”nu, n-am bani, nu le dau”. S-au judecat vreo 10 ani și încă și acum statul plătește. Faptul că legea nu prevede sursa de finanțare nu înseamnă nimic, pentru că nicio lege nu prevede sursa de finanțare, sursa de finanțare e bugetul de stat, nu e vreo sursă privată. Guvernul, dacă nu are bani să plătească, are mai multe soluții: fie modifică legea și spune că nu se dublează, ci se mărește cu 10%, fie să abroge legea, pentru că s-o amâne nu mai poate. Dacă legea e în vigoare, ori o aplici, ori n-o aplici, nu există alternativă aici”. 

Amintind despre cazul profesorilor, Augustin Zegrean a afirmat că ani de zile s-au judecat și toți au câștigat, iar statul plătește cu vârf și îndesat, pentru că, pe lângă compensațiile salariale, statul a plătit și penalități de întârziere la toți acei bani care trebuiau să le revină profesorilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel