Guvernul SUA și procurorii statali vor să diminueze puterea Google. Anchetă de proporții
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Departamentul de Justiție și o coaliție de procurori generali statali din SUA ar urma să acuze Google în următoarele luni.

Departamentul de Justiție și o coaliție de procurori generali statali din SUA ar urma să acuze Google în următoarele luni, transmite The Wall Street Journal, conform The Verge. Informațiile se potrivesc cu comunicatele procurorului general al Statelor Unite, William Barr, care a spus că o decizie urmează să fie luată cândva în această vară.

Procurorul general al statului Texas, Ken Paxton, a confirmat cronologia într-un comunicat pentru WSJ, spunând că „speră să existe o investigație terminată până în toamnă", chiar dacă nu a promis că vor exista acuzații sau nu.

Procesul de investigare va fi una dintre cele mai mari încercări ale Statelor Unite să reglementeze Google, printr-o coordonare rar întâlnită dintre autoritățile federale și statale. Compania americană a predat mai bine de 100.000 de documente către procurori, ca parte a probațiunii, iar cererile civile au fost servite unor serii de terți.

Google are prea multă putere

Principala concentrare a investigației constă în accesul rețelei de publicitate online a companiei Google, a spus Paxton, aceasta fiind nucleul economic al firmei. „Credem că Google are cam 7.000 de puncte de date despre orice ființă umană în viață", a explicat procurorul texan. „Ei controlează partea de cumpărare a publicității online, dar și partea de vânzare a pieței, iar noi suntem îngrijorați că au prea multă putere".

Contactați de The Verge, Google a refuzat să speculeze despre acuratețea informaților. „Continuăm să colaborăm cu investigațiile conduse de Departamentul de Justiție și procurorul general Paxton", a spus un reprezentant, „și nu avem vreo actualizare sau comentarii despre speculație".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel