Guvernul ar putea impune restricţii prin OUG, care îşi va produce efectele până luni, iar preşedintele ar putea prelungi cu câteva zile starea de urgenţă.
După ce Parlamentul a renunţat la amendamentul neconstituţional al liderului deputaţilor PNL, Florin Roman, care voia ca legea privind starea de alertă să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, nu în termenul constituţional de trei zile, Ludovic Orban şi miniştrii săi se gândesc la o ultimă soluţie pe care să o aprobe în şedinţa de Guvern.
Potrivit unor surse liberale, în şedinţa Executivului de joi ar putea fi aprobată o ordonanţă de urgenţă care să contracareze relaxarea, chiar dacă CCR a decis că nu pot fi afectate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prin OUG.
Starea de urgenţă, prelungită?
„Pe noi ne-ar interesa să nu ne confruntăm cu o lipsă totală de reglementări vineri, sâmbătă şi duminică, având în vedere că nu se prelungeşte starea de urgenţă, iar legea promovată de Guvern nu va intra în vigoare până vineri dimineaţă. Chiar dacă Avocatul Poporului va ataca această ordonanţă la CCR, de luni vom avea în vigoare legea (privind instituirea stării de alertă - n.r.), iar sesizarea la CCR nu va mai avea fundament", au declarat pentru Mediafax surse liberale.
Conform surselor, un alt scenariu ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să prelungească starea de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii votată în această săptămână de parlamentari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid