Hakan Șukur, fost star al fotbalului ajuns şofer de Uber: Erdogan mi-a luat tot
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Fostul atacant turc Hakan Șukur (48 de ani) a oferit un interviu în presa din Germania, în care a vorbit despre situația în care se află de cinci ani, de când a fost nevoit să plece din Turcia, din cauza regimului impus de Recep Erdogan.

Fostul fotbalist a fost considerat trădător, i-a fost luată toată averea și s-a refugiat în SUA, unde își câștigă traiul având job-uri obișnuite. Hakan Șukur lucrează într-o cafenea, iar în timpul liber devine șofer de Uber.

”Erdogan mi-a luat totul. Mi-a luat dreptul la libertate, nu m-a lăsat să mă exprim, nu mi-a dat dreptul să muncesc. Am câteva apartamente în Turcia, dar nu pot să le închiriez. Toți chiriașii care au încercat să stea acolo s-au trezit cu amenințări. Și eu am fost păzit pentru o perioadă după ce m-am mutat aici, am avut sprijinul autorităților.

Am ajuns la fundul sacului, trebuie să muncesc în fiecare zi. Eu iubesc Turcia, dar sunt inamicul politicii eronate”, a spus Hakan Șukur în Bild. Hakan Șukur a avut o carieră importantă și și-a pus amprenta în fotbalul european, evoluând la echipe cu nume, precum Bursaspor, Galatasaray, Torino, Inter, Parma sau Blackburn. A câștigat 17 trofee, iar cele mai importante sunt Cupa Italiei cu Parma (2002) și Cupa UEFA cu Galatasaray (2000), citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel