HAOS în Moldova. Reacție de la București: S-a dat start ofensivei împotriva unionismului
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Un candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova a fost exclus din cursă de Comisia Electorală Centrală. Un secretar de stat de la București a reacționat.

Candidatul PUN la alegerile prezidenţiale, Octavian Ţîcu, a fost eliminat din cursă. Despre aceasta anunță chiar el, menționând că i s-a comunicat ieri, 2 octombrie, că a fost exclus, conform Deschide.md. Acesta a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook:

„REGIMUL DODON M-A ELIMINAT DIN CURSA PREZIDENȚIALĂ. Ieri a fost profund şocat. Ziua în care urma să ne lansăm în campania prezidențială a fost ziua în care CEC a ales să mă anunțe că sunt exclus. Iertată-mi fie această slăbiciune nefirească, dar nu m-am gândit că regimul de guvernare poate fi aşa ticălos. Frica lui Dodon şi a Moscovei față de eventualitatea participării mele în această campanie a fost atât de mare, încât a decis să elimine orice risc şi să mă scoată din cursă. Singura alternativă unionistă, anti-sistem, necompromisă în schemele şi înțelegerile politice, necoruptă şi capabilă să-şi asume lupta împotriva regimului până la demontarea lui definitivă”

Maia Sandu îi ia apărarea lui Țîcu

Maia Sandu, candidatul PAS la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, susține că intenția CEC de a respinge înregistrarea lui Octavian Țîcu în cursa electorală contravine principiilor democratice și conceptului de alegeri libere și corecte. Aceasta subliniază că este important ca decizia de excludere să se ia în baza spiritului legii, chiar dacă au fost depistate anumite încălcări tehnice, erori obișnuite și umane, potrivit Deschide.md.

Secretar de stat de la București: S-a dat start ofensivei împotriva unionismului

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, Ana Guţu, vine cu o reacție, după ce candidatul PUN, Octavian Ţîcu, a anunţat că CEC îi refuză înregistrarea în cursa electorală. Aceasta susține că invalidarea semnăturilor pentru înregistrarea lui Țîcu ar însemna o încălcare flagrantă a dreptului constituțional de a fi ales. Oficialul român condamnă comportamentul CEC.

„În Republica Moldova s-a dat start ofensivei împotriva unionismului. Invalidarea semnăturilor susținătorilor lui Octavian Ticu pentru cursa prezidențială constituie un atac furibund asupra democrației și o încălcare flagrantă a dreptului constituțional de a fi ales. Condamn cu vehemență comportamentul CEC. Există suspiciune rezonabilă că acest organism face jocurile murdare ale neo-oligarhatului moldovenesc de sorginte rusească”, scrie Ana Guțu pe pagina sa de Facebook, anunță Deschde.md

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel