Hara, Celelalte Cuvinte şi Ducu Bertzi - pe scena Festivalului 'Sibiul de Odinioară'
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Hara, Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi, Victor Socaciu şi alţi artişti vor urca pe scena din Pădurea Dumbrava, sâmbătă şi duminică, în cadrul Festivalului 'Sibiul de Odinioară', informează un comunicat de presă.

'Cea de a VI-a ediţie a evenimentului 'Sibiul de Odinioară' are loc în 17 şi 18 august în locaţia devenită deja tradiţională - în Pădurea Dumbrava - camping. Sâmbătă vor fi concerte cu cu Onenightstand, RIFF, Hara, Celelalte Cuvinte, iar duminică urcă pe scenă Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Emeric Imre şi Cristian Buică. Weekendul acesta trebuie neapărat să vă faceţi timp să ajungeţi la 'Sibiul de Odinioară' şi asta pentru că ediţia a VI-a a festivalului promite să fie una extrem de reuşită.

Cei care îşi amintesc sărbătorile de altădată vor avea ocazia să retrăiască aceste amintiri în Pădurea Dumbrava - camping, iar tinerii pot descoperi atmosfera altor vremuri, când lucrurile păreau mai simple, bucuriile mai sincere şi revederile mai dragi', afirmă organizatorii în comunicat. Pentru prima dată, în acest an, la festival a fost invitat un bucătar local, care va pregăti mici şi cârnaţi produşi în localitatea sibiană Gura Râului. Tot în cadrul festivalului va exista o zonă destinată producătorilor locali, unde spectatorii îşi pot cumpăra mâncare. Organizatorii au amenajat pentru copii un mini parc de distracţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel