Perechea alcătuită din Horia Tecău și Kevin Krawietz s-a calificat, vineri, în finala turneului ATP 500 de la Halle, competiție ce se joacă pe iarbă și este dotată cu premii în valoare totală de 1.455.925 euro, scrie Mediafax.
Tecău și Krawietz au învins în semifinală, în două seturi, cu 7-6 (6), 7-5, pe belgienii Sander Gille și Joran Vliegen, partida durând o oră și 29 de minute.
Cum a decurs primul set
În primul set, cele două perechi și-au câștigat serviciul, soarta setului fiind decisă în tiebreak, unde echilibrul a fost din nou aproape perfect. La 7-6, Tecău &Co au reușit un minibreak cu care și-au adjudecat setul.
Actul secund a fost la fel de echilibrat, abia la 5-5, Tecău și Krawietz izbutund să facă primul break al meciului, break ce s-a dovedit a fi decisiv.
Favoriții cu numărul 3
Favoriți numărul 3, Tecău și Krawietz, își așteaptă adversarii din finală, în condițiile în care pe partea superioară a tabloului încă nu s-a jucat un meci din sferturile de finală.
Prezența în finală este recompensată cu 30.240 euro și 300 puncte ATP pentru finaliști, și 40.200 euro și 500 de puncte ATP, pentru câștigătorii finalei.
Marius Copil a primit un wild card pentru proba de dublu la Wimbledon
Jucătorul roman de tenis Marius Copil a fost informat de organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon că a primit un wild card pentru a participa direct pe tabloul principal al probei de dublu. Copil va face pereche cu britanicul Jay Clarke.
Singurul Grand Slam disputat pe iarbă, turneul de la Wimbledon debutează cu meciurile de pe tabloul principal pe 28 iunie. Românul Marius Copil a primit în ultima clipă o invitație pentru proba de dublu, unde va evolua alături de britanicul Jay Clarke.
Copil este clasat pe locul 238 la dublu și pe 221 la simplu, în timp ce partenerul său este pe 223 la simplu și pe 1039 la dublu.
Jay Clarke, 22 de ani, a primit un wild card și pentru tabloul de simplu, împreună cu alți trei britanici, Andy Murray (124 ATP), Liam Broady (145 ATP) și Jack Draper (321 ATP).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică