Ieșeanul care a mers la talcioc să vândă morfină a scăpat de închisoare
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Ieșeanul care a mers la talcioc să vândă morfină a scăpat de închisoarea cu executare / Imagine de S. Hermann & F. Richter de la Pixabay
Ieșeanul care a mers la talcioc să vândă morfină a scăpat de închisoarea cu executare / Imagine de S. Hermann & F. Richter de la Pixabay
Ieșeanul care a mers la talcioc să vândă morfină a scăpat de închisoare după ce judecătorii Curții de Apel Iași i-au admis apelul. Într-un final, bărbatul a primit o pedeapsă diminuată și cu suspendarea executării. 

Judecătorii Curții de Apel Iași au admis apelul formulat de Ioan G. împotriva sentinței penale din 23 iulie 2020. Astfel, ieșeanul a primit în final o pedeapsă diminuată și cu suspendarea executării, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, potrivit BZI.

„Instanța admite apelul declarat de inculpatul Ioan G. împotriva sentinței penale din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași. Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, de la 3 ani și 6 luni de închisoare, la 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare.

Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliul Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară, fie în cadrul Direcției de Exploatare Patrimoniu. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare acestei decizii. Definitivă”, au menționat magistrații ieșeni. 

Amintim că Ioan G. a fost prins de oamenii legii având asupra sa zeci de fiole cu morfină, înainte să fie trimis de procurori în fața instanței de judecată. 

Sursă: BZI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel