Imagine superbă: capră neagră în mijlocul bujorilor de munte înfloriți. Video
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
 Romsilva publică imagini splendide cu o capră neagră în mijlocul bujorilor de munte înfloriți într-un gol alpin din Parcul Național Munții Rodnei.

Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa. Grație musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, capra neagră se poate deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.

Ele se se hrănesc cu măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iar iarna caprele consumă mușchi sau licheni

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.

Parcul Național Munții Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare, fiind situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Romsilva - Parcul National Muntii Rodnei cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel