"Un elicopter SMURD EC-135 nr.340, aflat în dotarea Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I., din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Mureș a fost solicitat să intervină la un caz, la cota 1400 din Sinaia, pentru preluarea unui copil în vârstă de 6 ani, cu politraumatism prin cădere.În urma incidentului produs astăzi, 26.02.2021, salvamontiștii din Sinaia au ajuns la locul incidentului, au imobilizat copilul, i-au acordat primul ajutor și au transportat-o, în siguranță, la punctul medical al Bazei Salvamont.
Odată ajuns elicopterul, echipajul aeromedical format din cadre medicale ale UPU SMURD Mureș, au preluat fetița și au transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acesteia.
Eficiența sistemul integrat de urgență, se poate observa, tocmai prinn aceste cazuri, unde eforturile comune ale mai multor structuri implicate, piloți, cadre medicale, salvamontiști, intervin prompt, în scopul salvării de vieți", transmite DSU.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară