Producătorii serialului „Egregora” au lansat miercuri mai multe imagini din timpul filmărilor unor scene spectaculoase, care au implicat 60 de cai şi călăreţi, în apropierea satului Nămăieşti din judeţul Argeş.
Pentru a pune în scenă un episod istoric din anul 1456 – bătălia lui Vlad Ţepeş (rol interpretat de Daniel Nuţă) cu Vladislav al II lea, purtată pentru a recuceri tronul Ţării Româneşti – a fost nevoie, după cum a transmis regizorul Andrei Chiriac, de o „adevărată mobilizare de forţe”.Chiriac a mai spus că alegerea locului pentru filmare nu a fost întâmplătoare şi că toate filmările pentru „Egregora” se vor desfăşura în locuri pline de simbolistică din ţara noastră, precizează BizBrașov.
„Pentru filmarea acestor secvențe a fost nevoie de o adevărată mobilizare de forțe și doresc să mulțumesc pe această cale oamenilor de bine care au sprijinit acest demers. Și mă refer la Pensiunea Șapte Cai, Primăria Valea Mare Pravăț și multor altor prieteni care au contribuit cu gândul, vorba și fapta la acest demers“, a precizat regizorul Alexandru Chiriac.
Regizorul mai spune că va include în film foarte multe locuri cu rezonanță din România, care oferă peisaje spectaculoase, precum Sarmizegetusa, Râșnov, Sighișoara, Mănăstirile din Moldova, Castelul Corvinilor, Brașov, București etc., astfel încât filmul să fie în același timp o veritabilă promovare a frumuseților României, potrivit SpotMedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima