Imaginile dimineții, înaintea Congresului PNL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Două grupuri de tineri sunt postate, sâmbătă dimineața, unul în fața celor două clădiri "Gemene" de la intrarea în Romexpo, iar celălalt în fața monumentului "Aripi", din fața Casei Presei Libere.

UPDATE: În paralel se desfăşoară şi un protest al comunității Declic la congresul PNL cu un ciolan de 2 metri.

Mai mulți membri ai comunității Declic sunt prezenți sâmbătă la Romexpo, unde are loc congresul de alegere a noii conduceri a PNL. Un ciolan uriaș de 2 metri a fost amplasat în zonă.

„Suntem la Congresul PNL, am venit să le spunem liberalilor să termine cu ciolaniada, cu lupta pentru putere. Le-am adus și un ciolan uriaș, de peste 2 metri, să le batem obrazul că și-au uitat promisiunile din programul de guvernare, de când cu lupta internă din partid”, au scris pe Facebook membrii comunității Declic. Protestatarii prezenți la Romexpo scandează și poartă pancarte pe care scrie: „PNL=Scumpiri” sau „PNL-ul se împute și facturile-s crescute”.

Ştirea iniţială:

Circa 40 de tineri social-democrați  protestează, sâmbătă dimineața,  cu pancarte împotriva PNL și a Congresului partidului.

Pe pancarte se pot citi mesaja cum ar fi: "Golf, schi, Tenerife", "gaze naturale +20,55", "valul 4, pandemie", "Congres DA, Școală BA", "Noi suntem cei 97%", cu bannere  care arată toate scumpirile din guvernarea PNL, USR-PLUS. De asemenea, aceștia au venit cu crose de golf și schiuri.

Tinerii spun că  au ieșit în stradă  pentru a trage un semnal de alarmă față de degradarea  societății românești.

Ce spune Mircea Diaconu

”Au lăsat jos totul ca să se bată între ei. Au curs bani, bani publici”

”Și unul, și altul aveau de condus instituții fundamentale, aveau funcții, aveau răspunderi, erau plătiți să facă acele lucruri din bani publici. Or, ei au lăsat jos totul, unul la Camera Deputaților, cu mii de probleme, celălalt, chiar guvernarea, ca să se bată între ei.

Ambii competitori s-au ocupat numai de ei și de-ale lor, timp în care... alege-s-ar praful! Între timp, au curs bani, bani publici. Pentru tot ce făceau ei, s-au plătit bani.” a spus Mircea Diaconu, atrăgând atenția că s-a plătit din bani publici răfuiala pentru șefia PNL. ”Fie și numai pentru acest lucru, acești oameni ar trebui să plătească cu vârf și îndesat” a declarat Mircea Diaconu la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel