Victor Ponta a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre un sistem de impozitare a pensiilor speciale în perioada următoare.
”PNL a venit la guvernare acum opt luni spunând că va repara nedreptățile de la pensiile speciale. După aceea și PSD-ul a venit cu proiecte de lege. Toate proiectele au fost gândite să pice la CCR. Eu am spus ceea ce cred cu adevărat că absolut toate pensiile mari, speciale sau nespeciale, peste 10.000 de lei, dar și un salariu mare, pot și trebuie să fie impozitate în plus față de pensiile și salariile mici care nu trebuie impozitate deloc. Până la urmă văd că a acceptat și PNL-ul, că spuneau că nu acceptă pentru că asta ar însemna o renunțare la cota unică, dar au acceptat și ne întâlnim în aceste zile toate partidele și rezolvăm în sfârșit într-un mod echitabil și constituțional problema pensiilor speciale și a veniturilor foarte mari obținute de la stat. (...) Sper ca până săptămâna viitoare să avem și soluția în Parlament. Se face un proiect comun, îl discutăm, îl prezentăm, îl adoptăm și în sfârșit va trece și de CCR. Dăm în sfârșit o soluție pentru o problemă uriașă care a ridicat multe dezbateri în scena publică. Rezolvăm în sfârșit și problema pensiilor parlamentarilor”, a declarat Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică