Dezastrul economic nu mai poate fi ascuns sub preș, România fiind în colaps economic. Bani europeni, programe economice de relansare, strategie pe termen mediu și lung - toate aceste cuvinte ies din gura premierului, dar ele nu sunt decât fraze goale. România condusă de PNL este un stat care trăiește din împrumuturi.
Cifrele nu mint
Guvernul PNL a preluat România la un deficit bugetar de 2,8% din PIB, înregistrat pe primele 10 luni din 2019, iar până la sfârşitul anului a dus deficitul la 4,64%. Și trebuie menționat că atunci nu izbucnise încă pandemia.
În perioada ianuarie-august 2020, deficitul bugetar a fost de 5,18%, față de 2,07% din PIB în același interval al anului anterior.
La finalul lunii octombrie a anului 2019, datoria guvernamentală era de 364,905 miliarde de lei, echivalentul a 76 de miliarde de euro sau 36,9% din PIB. De la începutul anului 2020 şi până la finalul lui august, datoria publică urcase cu 76,6 miliarde de lei (15,7 miliarde de euro), până la 450 miliarde de lei (92,4 miliarde de euro), cel mai mare salt anual înregistrat de la Revoluţie încoace. Da, guvernul liberal a mai adăugat 600 de milioane de lei la datoria externă a României în timp record.
România se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană
Doar în perioada martie-aprilie a anului 2020, România s-a împrumutat de pe pieţele străine şi de pe piața internă, 13 miliarde de euro. De când au venit la guvernare, Orban și Cîțu s-au împrumutat de peste 100 de miliarde de lei. Practic, guvernul PNL se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă. Nu doar că se împrumută, dar ministerul de Finanțe, condus de Florin Câțu, se împrumută și la dobânzi astronomice, cele mai mari din UE. România se împrumută la o dobândă de 3,48% la creditele guvernamentale pe 10 ani. În comparație, Bulgaria se împrumută la un cost foarte mic, de 0,4%, Polonia se împrumută la 1,25%, Cehia la o dobândă de 1,04%, iar Ungaria cu 2,38%.
Cifrele arată că PNL a aruncat România în haos. Guvernul se folosește de împrumuturi pentru a da impresia că lucrurile merg bine până la alegeri, apoi urmează concedieri, tăieri de pensii și salarii, austeritate și plan economic stabilit cu FMI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță