În Penitenciarul Aiud s-a derulat ediția a VII-a a Proiectului „Liter-Art”
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
În acest an „Liter-Art” s-a derulat între 30 august – 3 septembrie, în Penitenciarul Aiud.

„Aspectul inovativ, unic la nivel de sistem penitenciar românesc, al proiectului educativ „Liter-Art” este reprezentat de implicarea în demersurile de creație literară și ilustrație de carte a persoanelor private de libertate, a angajaților așezământului de deținere și a unor scriitori. 

Cu sprijinul domnilor Ioan Hădărig, poet, manager al Centrului Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud și Zoltan Balog, fotograf, referent în cadrul aceleiași instituții, activitățile de creație au fost derulate prin dezbateri pe diferite teme, precum: „Romii între tradiție și modernitate”, Aiudul – trecut și prezent”, operele unor autori români și străini. A fost vernisată expoziția de fotografie „Meșteșugurile romilor”, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în prezența reprezentanților acestei instituții, iar profesorul Marius Moga de la Centrul Multicultural aiudean a susținut un minirecital de chitară și nai. Un moment deosebit l-a constituit lansarea de carte propusă și realizată de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, precum și donația de carte. 

Nevoia de incluziune socială 

Au luat parte la proiect persoanele private de libertate: Ion Dăneasă, Andrei Cristian Feșteu, Victor Teodorescu, Mihuț Moldovan, Nicolae Puiuleț și Dorin Constantin Florescu, polițiștii de penitenciare Alexandra Florea, psiholog, Arpad Mathe, asistent social și Ciprian Sabău, asistent social, director adjunct reintegrare socială. Pe parcursul celor 5 zile s-au realizat peste 200 de lucrări – poezie, proză scurtă și grafică, acestea urmând a fi analizate și selectate de organizatori, în vederea publicării. Activitatea este subsumată Proiectului „NORDIS – Creșterea șanselor de incluziune socială a romilor privați de libertate din Penitenciarul Aiud”, care este implementat de Asociația „Pakiv România” și Penitenciarul Aiud cu finanțare nerambursabilă obținută prin Granturile SEE și Norvegiene. Fiind bugetat prin NORDIS, volumul  „Liter-Art” va fi editat și tipărit într-un număr de circa 300 de exemplare.
„Liter-Art” este un proiect pentru inimă, minte și literatură unic printre demersurile de reintegrare socială derulate în penitenciarele românești, care oferă deținuților oportunități unice pentru a înțelege lumea și propria persoană și de a crea o identitate culturală proprie, a menționat Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud. 

2. -imagine fara descriere- (fb_img_1631184894826_56563700.jpg)

Organizatorii proiectului: Penitenciarul Aiud - Serviciul educație și asistență psihosocială, Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud,Direcție Municipală de Cultură în parteneriat cu: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Biblioteca Județeană Lucian Blaga Alba” arată un comunicat al organizatorilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel