Înalta Curte a Marii Britanii, despre procesul lui Puiu Popoviciu: "I-au fost încălcate toate drepturile privind un proces echitabil"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Înalta Curte a Marii Britanii apreciază că lui Puiu Popoviciu "i-au fost încălcate toate drepturile privind un proces echitabil".

Conform surselor DC News, instanţa britanică a decis în favoarea omului de afaceri Puiu Popoviciu pentru că în România dosarul său nu ar fi fost judecat corect. Este o palmă grea dată justiţiei, dar şi propagandei din România, mai ales că decizia Înaltei Curţi de la Londra confirmă spusele apărătorilor omului de afaceri.  

Președintele completului a fost Lord Justice Timothy Holroyde, același magistrat care a decis extrădarea din Anglia a lui Alexandru Adamescu. În vara lui 2016, omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat la nouă ani de închisoare în „Dosarul Băneasa”, pentru complicitate la abuz în serviciu, pedeapsă redusă ulterior la 7 ani cu executare. Louis Freeh, avocatul lui Puiu Popoviciu, a avut o reacție fermă privind condamnarea omului de afaceri.

DOCUMENT: 

Cităm selectiv din Hotărârea pronunţată în data de 11.06.2021, de către High Court of Justice, Queen’s Bench Division, Administrative Court, Divisional Court:

"Acesta este un caz extraordinar sub foarte multe aspecte.

Probele demonstreaza ca Apelantul a suferit un exemplu extrem de lipsa de impartialitate judiciara, astfel incat sunt indiscutabile consecintele pentru echitatea procesului.

Sunt convins ca exista temeiuri serioase pentru a crede ca Apelantul a fost condamnat de catre un judecator care nu putea fi impartial…..si care, pe cale de consecinta, nu ar fi trebuit sa judece cazul si, in acest fel, Apelantului i-au fost incalcate toate drepturile sale privind un proces echitabil, in baza art.6. In consecinta, exista temeiuri serioase pentru a crede ca se va confrunta cu un risc real de a suferi o incalcare a tuturor drepturilor sale prevazute de art.5, daca va fi extradat in Romania, intrucat incarcerarea lui va fi arbitrara."

"Este pentru prima dată când Înalta Curte a concluzionat că extrădarea către un stat membru al UE a unei persoane reprezintă un risc real de cu privire la drepturile de care trebuie să beneficieze aceasta", scrie presa internaţională.Detalii aici.

Ce declara Puiu Popoviciu

"Sunt profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României cu privire la condamnarea penală a omului de afaceri român Gabriel Popoviciu și la sentința de șapte ani de închisoare. Acestea nu sunt susținute nici de fapte, nici de lege. Echipa noastră a analizat temeinic dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv documente și înregistrări clandestine ale conversațiilor sale. Această analiză a scos la iveală numeroase deficiențe de fapt și juridice în cazul împotriva domnului Popoviciu. De exemplu, martorul principal al procuraturii, care a încercat în mod repetat, dar fără succes, să-l facă pe domnul Popoviciu să se incrimineze prin înregistrări secrete, a recunoscut în instanță că nu a fost mituit de domnul Popoviciu - presupusa mită, inclusiv două sticle de lichior și materiale corporative promoționale (cum ar fi un stilou, un notebook și calendare). Fostul ministru al Educației, precum și alți martori, au mărturisit că terenul Băneasa nu a fost niciodată un bun public și, prin urmare, nu se poate susține acuzația legală de abuz de funcție. Multe alte deficiențe grave de fapt și de drept, incompatibile cu principiile fundamentale ale statului de drept, au fost, de asemenea, subliniate în raportul meu", a declarat atunci avocatul lui Popoviciu.

În vara lui 2019, o instanţă de la Londra a decis extrădarea lui Popoviciu în România, însă omul de afaceri a formulat apel la Înalta Curte a Regatului Unit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel