Încă un jandarm din București a fost confirmat cu Covid-19
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Un al doilea jandarm din Capitală a fost confirmat cu coronavirus. Autoritățile susțin că au luat măsuri imediat de când jandarmul a fost considerat suspect. 

Un al doilea jandarm din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, informează reprezentanţii DGJMB, scrie Agerpres. 

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate, jandarmul respectiv a contactat virusul în cadrul familial, de la o rudă.

"Menţionăm că, încă de la momentul în care jandarmul a fost considerat suspect de contactarea virusului, s-au dispus toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii. Acesta a raportat imediat, iar la nivelul unităţii au fost luate, de urgenţă, toate măsurile necesare referitoare la izolarea lui şi a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice", precizează Jandarmeria.

Parchetul a fost sesizat 

În cazul primului angajat al DGJMB confirmat pozitiv, instituţia precizează că subofiţerul a raportat cu celeritate posibila contactare a virusului încă din primul moment în care a luat cunoştinţă de acest lucru.

"Având în vedere faptul că în spaţiul public au fost lansate acuzaţii la adresa sa, conducerea instituţiei a decis să informeze unitatea de parchet competentă, pentru lămurirea tuturor aspectelor", arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel