Incendiu la un tren internațional. Călătorii au fost evacuați
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Incendiu locomotivă. FOTO: ISU Cluj
Incendiu locomotivă. FOTO: ISU Cluj
Un incendiu s-a produs în această dimineață la un trec care circula pe o rută internațională. Pasagerii au fost evacuați. 

Două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a unui incendiu care a cuprins o locomotivă ce rula pe calea ferată din apropierea străzii Tăietura Turcului, din municipiul Cluj-Napoca.

Solicitarea a venit în jurul orei 7.40, iar din primele informații se pare că garnitura transporta călători pe ruta Cluj-Napoca - Viena.

Călătorii au fost evacuați din tren până la sosirea pompierilor, iar vagoanele au fost decuplate de la locomotivă cu o altă locomotivă mobilizată de către regia de transport feroviar.

Pompierii sosiți de urgență la locul incendiului au putut interveni pentru stingerea incendiului numai după ce a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a liniilor de transport aeriană a căii ferate și realizarea unei împământări de către echipele specializate a regiei de transport.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar flăcările au fost stinse în aceste momente de către pompieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel